Jurnalul unui medic emigrant

Descopar cu uimire ca in Romania se trezeste ceva. Cineva.
Habar n-am de politica. Nu am inteles niciodata care-i treaba cu stanga si cu dreapta, nu am stiut niciodata care in ce partid e si ce e aia platforma electorala.
Simt ca situatia se vede altfel de la mine, din afara tarii. Nu mai bine, nu mai prost. Altfel. Simt ca-mi scapa ceva.
Imi seamana a ceva situatia din Romania. Fac o paralela cu invatamantul, pentru ca mi se pare ca situatia invatamantului si cea politica sunt foarte asemanatoare intr-un sens:
Romanii au fost tratati ca niste scolari tampiti ani de zile. Lectie dupa lectie, nuiele la palma si pusul la colt au fost practicate cu sarguinta de conducere. Profesori care au ajuns acolo dupa 1 an si 3 zile la postliceala particulara, FF, predand lectii intr-o romana complet agramata unor elevi cu inteligenta mai mare deacat a lor, pentru ca nu era nimeni care sa faca treaba asta. Profesorii inteligenti si culti, care stiu cu cati de "i" se scriu cuvintele in romana si ca imperativul se scrie fara cratima mai exista, insa sunt calcati pe cap de nou-venitii cu tupeu, sau si-au dat demisia pentru ca 150 de euro pe luna nu sunt suficenti pentru lupta cu bulibaseala din invatamant. Ce obtinem pe termen lung? Elevi care se scarbesc si pleaca la alte scoli, si elevi care cred ca asa ar trebui sa fie un profesor. Unii accepta si devin niste oi tampite, unii ii iau drept model in viata si calca pe urmele lor.

Asa si in politica. Sunt convinsa ca pe undeva pe acolo printr-un partid exista si oameni care ar putea sa faca ceva ordine, insa asta presupune amestecarea fara dilutie intr-un sistem plin de coruptie. Si, aparent, niciunul nu trece nedizolvat de primele niveluri. Banuiesc ca ori sunt linsati de cei mari pentru ca nu ii lasa sa-si ia spagile, sau ajung si ei rapid niste spagari.
Dupa ani de spalatura pe creierul politic, romanii ies in strada. Dezorientati, rasculati pe ceva, nici ei nu stiu exact pe ce, si arunca cu rosii in figura publica. Basescu. Ok, e un inceput, dar Basescu e doar unul dintre multii care creaza problema de ansamblu.

Ce-au facut romanii pana acum? Au tacut si-au inghitit. Sau s-au carat care pe unde in tarile calde. Mi se pare fascinant cum galeata cu apa rece a fost SMURDul.
Mai oameni buni, problema nu e la Basescu, e la noi. Coruptie trecem cu vederea, oameni omorati pe strada de spagari care nu fac puscarie trecem cu vederea, ca suntem condusi de niste ciobani analfabeti trecem cu vederea, ba-i si votam, dar ne rasculam cand auzim de SMURD. Eu n-am inteles, va spun sincer, ce s-a intamplat de fapt. Dar sunt convinsa ca nici cel putin din jumatate de populatie nu a inteles.
Una peste alta, e bine ca s-a intamplat chiar si asa.

Asadar, avem un protest, ce facem cu el?
Intai si intai facem teorii ale conspiratiei. Dezinformari. Etichetari. A fost galeria lu' nushcine, jandarmii sunt niste bestii, s-a ordonat asa si pe dincolo.
Toti neavenitii isi dau cu parerea. Lasa ca e bine, pun gaz pe foc.

Sau ne dam in stamba: facem afirmatii rasiste si xenofobe, injuram jurnalisti, ca suntem plini de bani si stim ca putem cumpara orice decizie in instanta sau orice reclamant.
Ma intreb cat la suta dintre cei care l-au votat pe Becali isi revin din prostie dupa circul asta. Eu cred ca zero barat.
Lasa ca e bine, poate-poate s-o gasi vreun mecanism social prin care Becali sa nu mai fie vazut ca sfantul care face case populatiei sinistrate. De la care a furat banii cu care le construieste, de fapt.

Sau stam in muntii nostri si nu zicem nimic. Mie mi se pare ca Basescu e foarte relaxat.
In presa de aici protestele sunt descrise ca fiind "impotriva masurilor transante si autoritare ale lui Basescu". Ba, cum dreaq de romanii nu percep aroma dictatoriala nici dupa 4 ani de domnie?

Ce concluzie trag eu din toata treaba asta: romanii au iesit din lenea de a protesta. Da, cred ca lenea de a protesta i-a tinut in loc pana acum. Amorteala si sictirul in care s-au complacut pana acum. Intretinute de afirmatii de genul "pai si pe cine sa votez, frate?" Si eu am spus-o. Mi-a fost lene sa inteleg cum se invart rotitele politice intr-un sistem. Cred ca in orice tara exista oameni ca mine, care nu au chef sa-si bata capul, si oameni care isi bat capul dar nu inteleg. Cred ca in orice tara procentul celor care habar n-au ce se intampla de fapt in sistemul politic e covarsitor. Dar in alte tari oamenii macar accepta ca nu inteleg, si au tupeul de a cere explicatii.
Se intampla si in Romania din cand in cand, dar la romani nu tine mult.

S-or fi trezit acuma, brusc? Ptiu, mira-m-as!

Am observat un pattern. De la o vreme chiar ma gandesc sa fac o statistica. Intr-o zi vin 3 cazuri similare la rand, apoi nu mai vad saptamani la rand niciun caz asemanator. La inceput am zis ca sunt eu carcotasa. Dar de la o vreme am zis sa pun pe hartie. Pana acum se confirma, dar recunosc ca statistic deocamdata nu e nimic semnificativ. Cand am o analiza statistica de bun simt va tin la curent.
Dar, serios, nu e bizar sa-ti vina in decurs de 2 ore trei amputati cu ulcer de gamba, si apoi sa nu mai vezi niciunul? Sau 3 fete de 16 ani cu abdomen acut de etiologie care eludeaza pe toata lumea in decurs de o ora, si apoi nu mai vezi niciuna? Sau 3 pustani faramati la basket in decurs de o ora, si apoi sa nu mai auzi cuvantul basket niciodata? Si etc etc.

Dar, nu la ciudateniile astea ma refer. Scormoneam eu netul si am dat de niste poze de la Google Steet View de m-am prapadit de ras. Vi le impartasesc.

Rapunzel de Taiwan.

Un metrosexual precoce.

Explozie de pasaret hitchcockian.

Robot homeless

Uraaaaaaaaaa!!!

Run, ren, run!!!

Nu mai poate omu' sa iasa 3 secunde sa pescuiasca o pereche de chiloti de pe sarma...

Spatiul e curb, nu?

Ei sunt aici!

"Nu l-am furat io, sa muara mama!"

Iubi, vezi ca te trage cineva in poza, zambeste!

Acum 20 de minute era o piscina, jur!

Oare sa sunam la pompieri? Neah, hai sa facem dreaq cele 1,2 miliarde de poze de azi si hai acasa...

Oare sa sunam la Politie? Lasa-l bah, ca mai avem 1,1 miliarde de poze de facut, hai mai repede, daca stergem orice prostie pozata ramanem fara poze.

Lasa bah ca nu afla nimeni, nu spun la nimeni ca te-ai facut p@w#a de beat, jur!

A lovit-o camionu de pompieri, ce vrei, sa sun la 112 sa-i dau in gat tot la ei?

Bine ca am gasit locul asta unde nu ma vede nimeni, nu mai puteam...

Am omorat o caprioara bah! Lasa ba fraere ca nu stie nimeni, doar nu suntem tampiti sa punem fix pozele astea pe Google View!

Ieri am fost de garda. Prima. Partea buna e ca a fost cu o doftorita primara in fundal. Partea proasta e ca a fost ca la nebuni. Nu descriu toate intepaturile cu capsatorul de faianta si taieturile cu fierastraul de geamuri. Nu intru asa in detalii. Dar...

Nici nu raman bine singura ca vine Salvarea cu o fatuca cu dureri de burta, suspecta de extrauterina. Cand am auzit recunosc ca m-a luat cu suspine, dar mi-am tinut barba din tremurat si am avut prezenta de spirit sa intreb cand o fost ultima menstra. 14 zile. Bun. Imi sterg sudorile incipiente, ii fac HCG, negativ. Nici nu imi revin bine ca incep sa curga degete taiate cu drujba, fracturi de deget mic de la picior (nici nu credeam ca se poate sa-ti rupi asa oscioare mici, dar nah!,ca se poate!). Pe la 9 seara nu mai pridideam cu cusut capete si degete, pe cuvant de onoare. Acum cu gheata asta pe jos, au dat saracii care cu ce os cranian a putut de asfalt. Totul a culminat pe la 11 noaptea cand pica simultan un nene bine abtiguit si o doamna respectabila. El cu un umar cam oval si cu niste crepitatii osoase de mi s-au strepezit dintii cand l-am palpat. Ea cu capul sfasiat pe diagonala de la ochiul stang la urechea dreapta.
El, da, avea o fractura de humerus demna de un atlas de radiologie. Ea fusese muscata de cainele propriu, in timp ce-l luase in brate sa-l bibileasca. Jur, nu inteleg cum a reusit sa-i sfasie tot capul.

Din fericire totul s-a terminat cu bine, in sensul ca la sfarsitul zilei toti pacientii mai dadeau din peretii ventriculari.

Dar de unde titlul.

O sa incep azi, dupa ce am tot scris despre motive pentru care nu ar fi indicat sa locuiesti in Nemtia, o serie de motive pentru care ar fi de preferat tara al carei tricolor nu are decat 2 culori, Romaniei. O fraza complexa, dar sunt convinsa ca ati inteles ideea. Asadar:

1001 motive pentru care sa locuiesti in Germania (ordinea va fi aleatorie, dupa cum imi vin ideile. Nu promit ca gasesc 1001 si nici ca ma opresc daca gasesc mai multe).

Motivul numarul 1.

Prefixul telefonic al catunului in care locuiesc e 666. Oamenii astia, catolici cu frica lui Dumnezeu si a lui Satana si-au acceptat soarta blestemata cu calm, fara proteste la aflarea vestii. Bine, nu stiu sigur, ca nu eram aici cand s-a instituit numarul ca prefix, dar cred sincer ca nu s-a rasculat nimeni. Mai tineti minte scandalul cu cardurile RATB? Ca daca citesti numarul seriei pe diagonala si il inmultesti cu patratul numarului citit pe orizontala la puterea radical din pi da 67, 53, adica 66 adica 66,6% din numarul bestiei (2 de 6 din 3 de 6) adica 666?

Motiv sumarizat: lipsa habotniciei dusa pana la prostie crasa.

De câteva zile vin in gardă pacienţi care şi-au desşurubat câte ceva de ziua lor, sau în jur de. Ori ca fincă petreceau şi s-au prăvălit grămadă cu vreo masă, ori ca fincă erau beţi (preventiv) cu câteva zile înainte şi s-au dat în echilibristică pe vreo scară. Ori pur şi simplu că aşa s-a înnemerit, să-şi dea cu uşa peste degete de ziua lor. Făcând o statistică ochiometrică, aproximativ 30% din pacienţii de săptămâna asta au ziua de naştere între 1-10 februarie. O fi legea seriilor, sau chiar o fi adevarată aia cu zodiile (că cică Vărsătorii sunt cam împrăştiaţi şi cam împiedicaţi, de unde si numele zodiei). 30% poate nu pare mult, însă statistic e cam improbabil.

În altă ordine de idei. Când citeam eu atlase de radiologie în facultă, vedeam mai ales poze cu fracturi de-astea de umeri, de femur, de coaste...mă gândeam, în prostia mea, că fracturi de falangă distală deget sau fractura de haluce sunt ceva aşa...odată-n viaţă. Azi am avut 3 de-astea. Şi aproape zilnic e câte un cheaun care-şi multiplică numarul de articulaţii de la mâini sau picioare.
Nu mă uit la Scrubs si de-astea, dar şi la ei medicina e la fel de neglamoroasă ca la mine?

Dar de unde titlul. Mare parte din bezmeticii care vin cu diverse oase mutate din loc sunt "Lolite" de 14-17 ani. Si când le despoi să văd ce paţiră, în loc să exclam în fundul capului meu de femelă "Ce Lolita!", nu mă pot abţine să nu remarc "celolita". Şi nu au niciun complex, niciun stres, si nu am vazut NICIO femeie peste 25 de ani nemaritată. Şi de multe ori ei sunt chiar bucăţi.

Aşadar:

Motivul numărul 2: Aici şuncile revărsate, celulita si quru' cât China nu reprezintă motive de îngrijorare.
Motivul numărul 3: îmi creşte simţitor admiraţia faţă de mine (eu mă cred o femeie naşpa, dar să nu mai ziceţi mai departe, e secret). Mă uit la fetele astea, le invidiez sincer pentru nesimţirea cu care işi tratează corpurile şi mă gândesc că, în felul lor au mare dreptate: dacă merge şi aşa, de ce să mă abţin de la cartofii prajiţi?

Ati observat cum oamenii se impart mereu in doua categorii? (Sau in 10, pentru IT-isti). De exemplu cei care fac ceva si cei care nu fac ceva. Cei care impart oamenii in doua categorii si cei care prefera sa fie complecsi si ii impart in mai multe. Etc.

Pe zi ce trece constat ca o alta modalitate de a imparti oamenii e (tot in doua categorii): cei care cand au mult simt nevoia sa imparta, si cei care cand au mult simt nevoia sa aiba si mai mult. Chestiune valabila in esenta individului, chiar daca el nu a ajuns inca, sau nu va ajunge vreodata, sa aiba mult. Poti sa il mirosi imediat in ce categorie va intra daca castiga vreodata la loto.

Vorbeam zilele trecute cu un anestezist de la noi. La prima vedere pare om linistit, cu familie si acareturi si scaun la cap. Ei bine, omul asta in vacante se ducea (nu se mai duce ca acum e cam in varsta), asadar, se ducea voluntar in spitalele din lumea a treia. Repet, poate n-ati citit bine: in vacantele lui, proprii si personale. Mi-a povestit omul cum facea anestezie incarcand tot felul de cocktailuri fantasmagorice in cauciucuri de bicicleta/masina pe care le lipea cu un adaptor improvizat la masca. Tot respectul. Mi-a povestit multe, despre cum veneau oamenii sfartecati de alti oameni in Cape Town, sau impuscati pe nu mai stiu unde. Oricum, genul ala de discutie care iti frange un pic directia in care se scurge timpul vietii tale.

Dar sa revenim la mutoanele noastre. De unde titlul.

Va povesteam eu plina de entuziasm despre mancarurile pe care le cumperi si le pui la microunde si gata, ai mancat si pe ziua de azi? Eh, mi s-au parut geniale pana acum 3 saptamani cand mi-am luat cantar. Acum pot sa vorbesc despre asta, ca am revenit la o oarecare greutate decenta si 62 de cm in talie, dar...in fine, raul a trecut, m-am cantarit la timp.
Uneori am senzatia ca aici e suficient sa respiri ca sa te ingrasi. Dar devin plicticoasa cu obsesia mea despre sunci in Germania, nu? Sa revenim asadar la motivul pentru care sa stai aici.

Motivul numarul 4:

Amazon.de .
Nu te simti ultimul pacalici cand comanzi carti si-ti apare mesaj "ne pare rau, nu livram acum 120 de ani".

Motivul numarul 5: ma frate, traiesc astia aici pana pe la 100 de ani de n-au treaba. Arata beton pe la 70-80 de ani. Nu toti, dar multi. Bine, din cauza asta populatia batrana e din ce in ce mai numeroasa, si avand in vedere ca astia au alocatie (mare) pana mult peste 18 de ani (asa am inteles, nu jur ca asa e), asta poate fi o problema.

In fine, de unde titlul:
Azi am trecut de 100/3 ani. Adica am intrat in varsta mijlocie. De-acu' tre' sa ma astept la criza (rautaciosii sunt invitati sa faca comentariile evidente).

Da, da, la multi ani si tot tacamul. Multumesc.

Nici macar n-am primit vreun cadou (din nou, astept comentariile evidente). Bine, avand in vedere ca eu cumpar aproape invariabil cadouri cand gasesc ceva ce cred ca ar face sarbatoritul sa ranjeasca pana-i cade juma' de cap pe spate (inainte cu 2 luni, dupa 2 luni de la data exacta, nu conteaza), cred ca imi merit soarta.

La urma urmelor, nu e decat o alta zi. Nu?

De cateva zile fac doar 3 lucruri: mananc, merg la spital si incerc sa dorm. Zic "incerc sa dorm" pentru ca de vreo saptamana dorm ca un prunc: ma trezesc din doua in doua ore.
Aici la poporul nemtesc exista un cult al spiritului de echipa. Nu stiu de unde-l au, dar e o chestie al dracului de misto. Aici nu e pe principiul "mai bine fac singur". Nu domne, fiecare are bucatica lui, o face bine. Esti slefuitor de petice de anvelope? Toata lumea care are nevoie de petice slefuite te suna. Sigur, oricine poate sa dea cu pila pe petic, dar numai tu detii stiinta unghiului optim sub care pila sa atinga optim cauciucul pentru obtinerea aderentei maxime la lipici. Nu e ca-n Romanica, "lasa, ba, ca fac io, ce sa dau 5 lei la peticit cand pot sa-l fac singur gratis si sa ma dau cu masina de-a berbeleaca peste parapet cand explodeaza roata?".
Intelegeti ideea. Asadar:
Motivul numarul 6: Aici chiar nu trebuie sa le stii pe toate. Nici macar nu trebuie sa incerci sa le stii pe toate. Aici nu te percepe nimeni ca pe un incapabil daca nu le stii pe toate, decat, poate, in masura in care e vorba de cultura generala. Din contra: stii sa faci de toate? E clar ca nu esti bun la nimic.

Dar de unde titlul. Ieri avusai garda. Abdomene acute, unul peste altul, langa altul dupa altul. Printre care si: un june adolescent pe langa care un homeless din canalele Bucurestiului cred ca mirosea a viorele (cred ca nu se spalase de la ultima baie cu suzeta), o apendicita acuta la un domn cu respectabila varsta de 60 de ani, si un ulcer gastric care s-a dovedit a fi hemoragie digestiva inferioara.

Normal ca vin numai ciudatenii, specialistul in burti e in concediu.

Cand eram eu mai tinerica ma amuzam teribil sa fac misto de baieti mai ales cu aceste 2 intrebari:
1. care-i viteza sunetului in vid
2. ce fabrica a produs prima data Fiat Lux (eventual si in ce an).
Era un criteriu de selectie. Daca nu stiau si se ofticau erau elimitati din peisaj prin mistocareala crunta pana la desfiintare totala. Daca nu stiau dar faceau haz de necaz apucau sa mai vorbesc cu ei pana realizam ca sunt fiinte umane si nu obiecte de decor. Daca stiau... as fi fost maritata cu copil probabil. N-a stiut niciunu'.
Dar de unde titlul: 5 luxatii de umar in 2 zile. Azi doua, identice, intamplate in conditii identice (cazut de pe scara). Nu, va spun, e ceva cu legea asta a seriilor, e prea de tot.

Si trecem la artileria grea: motivul numarul 7.

Nu stiu daca voi v-ati dat gugaluit vreodata numele. Eu sunt vedeta, cu orgolii and shit, asa ca am facut-o. Nu mare mi-a fost mirarea (asta se intampla acum cativa ani) sa-mi gasesc toate cele 3 numere de vodafone pe care le-am avut vreodata pe un site cu numere de telefon. Adresa, telefon, nume complet, data nasterii, etc. Lipsea numele primului animal de casa si numele unchiului favorit.
Asta in conditiile in care nu am Alzheimer si sunt convinsa ca nu am permis nimanui sa imi publice numele, adresa completa si numerele de telefon pe internet.
Pe site-ul respectiv exista optiunea sa semnalezi ca nu vrei sa fie public. Numarul. Bun si asta, macar numarul, imi zic. Scriu, completez pomelnicu' de formular si ma astept ca in cateva zile sa dispara. Ei bine, m-am inselat. Pana in ziua de azi, desi eu nici macar nu mai am numerele alea de telefon, inca mai figurez acolo. Nume, adresa, telefon, tot tacamul. Sun la vodafone, povestesc patania. "Nu, nu e vina noastra, probabil cineva a vandut o baza de date unde dumneavoastra ati dat datele". Mai sa fie! Ma apucam sa le dau TREI - 3 - numere de mobil unor fitecine, cu adresa de facturare (ce coincidenta) asa, de fitze, sa vada lumea ca am 3 mobile! Ii explic calma cocoanei de la capatul undei. Ea: "Nu, imposibil, nu se poate". Insist, "doamna, de acord, imposibil, imposibil sa aiba cineva toate 3 numerele la un loc de la mine". Nu am scos-o la capat. M-am lasat pagubasa, scarbita. Halal servicii!
Intre timp 2 dintre numere nu-mi mai apartin, dar unul mai zace intr-un sim parasit intr-un telefon care zace descarcat 90% din timp pe undeva prin apartament. Din cand in cand il mai deschid, sperand ca si-a mai amintit cineva din Romania de mine. Mai frate, cand il deschid imi smulge mana din rărunchi: zdjţşpe sute de mesaje, de la Toyota (intotdeauna) - nu am avut niciodata vreun fel de tangenta cu ceva macar tangential la Toyota, de la Kika - nu am calcat in viata vietilor mele in acel magazin, nici macar nu stiu ce vinde, de la un magazin de scule - am uitat cum ii zice, irelevant, nu am calcat in viata mea in acelasi univers cu el, si etc. Azi mi-am pierdut rabdarea si i-am scris domnului Marian Stanciu de la Toyota Nord sa ma mai scuteasca. In cele mai politicoase cuvinte de care am fost capabila.
Uneori reusesc chiar sa ma scoata din ţâţâni. Chiar nu exista niciun fel de protectie a datelor in Romania?
Revenind la motiv: aici orice turkish delight faci ( a se citi c...rahat), semnezi protectia datelor.
Te duci la buda in gara? 50 de centi, dar fac pariu ca 25 de centi sunt pentru apa, hartie si femeia de serviciu, 25 de centi sunt pentru protectia datelor.

Asta eram eu. Inca mai sunt, dar nu-mi mai permit, carevasazica. Inseamna, pe finlandeza "o persoana obsedata de gramatica si care ii corecteaza compulsiv pe cei din jur cand fac greseli".
Motivul numarul 8:
Limba germana e minunata. Nu o zic la cacealma, chiar e. Poti sa construiesti cuvinte, si sa deduci sensuri doar din bucati de cuvinte. Fiecare prepozitie da nuanta ei. Poti sa pui prepozitii in fata unor verbe si sa obtii 5 nuante pentru acelasi verb. In romana nu poti sa faci asta. "A sparge" e "a imparti un obiect in mai multe bucati prin actiunea unei forte" si atat.
In plus, limba germana e ca un exercitiu de inteligenta si de atentie. Verbele care primesc prepozitii pentru a capata alt sens sunt, de multe ori, un singur cuvant doar la infinitiv. In rest propozitia incepe cu subiect, verbul fara prepozitie, tot restul propozitiei si apoi prepozitia. La final. Cireasa de pe tort. 2, 3 litere care schimba complet sensul a ceea ce ai zis. Dupa ce ai insiruit 20-30 de secunde de cuvinte. Pai daca nu esti atent, ori uiti sa zici prepozitia la final, ori uiti verbul cu care a inceput, ori uiti despre ce era vorba.
Stiu, e greu de urmarit ce scriu. Dau un exemplu (clasic): verbul "stellen" -inseamna "a pune ceva sa stea in picioare", "a te pozitiona in picioare". Pune-i o prepozitie, si gata sensul nou. Sigur, asa e si in romana (a preface, a transforma, etc), dar macar in romana raman un cuvant tot timpul. Ce vreau sa zic :
vorstellen - a (se) prezenta. La reflexiv (sich vorstellen) inseamna "a (si) imagina"
darstellen - a prezenta (cand ceva prezinta ceva, o caracteristica)
anstellen - a face
ausstellen - a prezenta (un exponat)
feststellen - a gasi, a determina (cauza a ceva, de ex)
einstellen - a seta
bestellen - a ordona, a comanda (marfa)
aufstellen - a infiinta, a institui
zustellen - a se vedea
(am pus numai sensul cel mai intalnit de mine, toate mai au de fapt inca cateva sensuri).
Eh, si aici incepe partea faina. Conjugarea tuturor acestor verbe presupune dezlipirea prepozitiei si mutarea ei in pozitia codasa a frazei. Un exemplu rapid: "Der Patient stellt sich am 5.03.2012 mit Übelkeit, Erbrechen, Durchfall und Taubheitsgefühl im linken Kniegelenk vor". In timp ce zici tot pomelnicul tre' sa te gandesti ce avea pacientul, ce gen are "Kniegelenk" (das), la ce caz sa pui (dativ, in cazul de fata, ca nu implica miscare) si ce declinare are "links" (en, neutru dativ) si apoi sa nu uiti sa pui "vor" la coada, pentru ca daca nu il pui in loc de "pacientul s-a prezentat pe data de x cu simptomele y" inseamna ca "pacientul s-a pus in picioare cu greata, varsaturi...etc".
Dar deja v-am facut capul prastie.
Sa revenim la mutoanele noastre:
Motivul numarul 9: Pistele de biciclete. Sunt peste tot, sunt perfecte si accesibile. De la o vreme m-am apucat de alergat ca bezmetica prin peisajul Hessenului. Sunt piste de asfalt prin padure, pe campuri, pe langa rau...alerg practic pe langa un parc national, si uneori mai dau nas in nas cu cate-o caprioara, cate un soim, iepuri nu mai zic, sunt ca sobolanii la noi.
Frumos, ce sa mai.

In afara de accidentele banale si absolut comune de genul prins degete la usa, cazut cu scara, etc, vin unii pacienti cu cate o poveste de mi se ridica tensiunea in neuronul capului. In sensul ca imi vine sa rad, dar nu pot, pentru ca aia sunt faramati pe cate undeva, iar mie mi se umfla septul internazal de ras acolo cand ii aud ce povestesc. Pai cum sa nu busesti in ras cand iti vine o tanti respectabila cu inca o pereche de pleoape in frunte si care-ti povesteste senina ca a adormit pe buda si a cazut palanca in fata? Sau betivul care a cazut calcand pe sticla pe care tocmai o golise? Pai cum sa nu razi?
Dar de unde titlul: am avut zilele trecute un caz care m-a pus la pamant. De ras. O pustoaica de vo 15 ani, un IMC sarit bine de 30, care duhnea a feline, plina de par de pisica si in albul ochilor. Prima data n-am remarcat decat ca duhnea a ceva cunoscut (miros de pisica), dar abia cand am intrebat-o ce-a patit am inteles de unde vin celebrele "cat lady" (a nu se confunda cu CatWoman): dandu-se jos de pe canapea, a calcat pe pisica, moment in care s-a panicat ca-i rupe schinarea, si a incercat sa sara in sus, moment in care pisica a zvacnit in sus, moment in care ea si-a dat seama ca va face un voleu cu patrupedul si s-a rasucit pe genunchiul inocent, prins in valtoarea evenimentelor. Inutil sa spun ca si-a explodat genunchiul, nu?

Dar sa revenim la mutoanele noastre: motivul numarul 10: responsabilizarea. Ma frate, te pun astia sa faci ce ai de facut din prima zi. Faci de toate. Nu te intreaba nimeni daca stii, daca ai chef. Pune mana si fa, ca inveti tu. Nu stii? Intrebi. Ti se va spune, tu numai fa!

Esti medic? Na-ti pacienti, trateaza-i!

A trecut si Pastele asta. Stiu, la voi nici nu a trecut postu'. Eu sunt mai precoca, asa ca l-am serbat in uichendu' asta. Pai de ce? Pai ca finca au venit parintii mei in vizita, impreuna cu miel si purcel. Exact, si cu borsul si drobul atasat la pachet. Nu sunt egoista in general, dar cand vine vorba de ciorba si friptura de miel pot deveni o bestie feroce. Asa ca nu am refuzat propunerea maica-mi de a se cara prin aeroporturi cu juma de miel si juma de porc.
Ce sa mai, m-am indopat de parca se terminase specia ovina de pe Terra.
Au venit, am barfit, am mancat, mama a robotit pana la spetire sa sa infrupte odrasla, iar eu am o constitutie oleaca mai robusta de cateva zile incoace.
Oricum, partea misto a fost la plecare.
Va mai povesteam eu despre aeroportul din Frankfurt, insa experienta de acum a fost una speciala. Pai sa vedeti de ce. Plecam noi de la mine din catun de aicia sa ducem parintii, eu, ei doi si un prieten de aicea dotat corespunzator, si anume cu un vehicul pe 4 roti. Mergem in oras, ne plimbam prin magazine, mancam inghetata donata de un binevoitor care a aruncat pe trotuar 20 de euro. Pescuiti instant de taica-miu, care a crezut intial ca nesimtitu' si-a aruncat pachetul de tigari pe caldaram, si l-a lasat sa se piarda in multime.
Apoi ne indreptam cu pas voios de Logan spre Fraport. Asa se cheama aeroportul din Frankfurt. Ajungem la Terminalul 1 si, deoarece ajunsesem cu 3 ore mai devreme am gasit de cuviinta ca e momentul sa dam niste ture de aeroport, ca tot nu nimeream intrarea in parcare. Dupa 4 ture, 5 variante diferite de directie si o multime de presupuneri privind disparitia misterioasa a parcarilor am nimerit un tonomat de-ala de bilete datatoare de loc de parcare care chiar avea boton pe dansul si mai si deschidea bariera catre intrare. Am intrat, am parcat. Mama indeasa cadourile pentru nepoti intr-un geamantan, eu inchid fermoarul, deschizand de fapt compartimentul de rezerva. Amicul meu ridica galant trolerul sa-l care, moment in care bomboane, jocuri de nintendo si caramele incep sa fuga care pe sub ce masina apuca. In fine, le pescuim, le punem inapoi si o las pe mama sa inchida fermoarul, pentru siguranta. De data asta sigilarea etansa este realizata si pornim vesel cu cantec de pionier catre intrarea in terminal, semnalizata discret pe un perete cu o sageata cat ochiul de Tyranozaur spre un perete care evident nu continea nicio iesire. Dar am zis ca nu vad eu bine. Pornim, increzatori in semnalizarea neamtului, care de obicei e exacta ca ceasul elvetian - Precise like a Swatch. Dupa ce umblam ca bezmeticii juma' de parcare (a se citi vreo 15 minute de bantuiala dupa sageti verzi pe pereti) realizez ca ceasul era de fapt croat - Precise like a crotch. Adica ne invarteam ca bezmeticii pe acolo urmarind sageti care duceau oriunde numai la terminal nu. In jurul nostru 5 bulgari, la fel de cheauni ca si noi.
Tata tot zicea saracu' "uite acolo semn verde cu Exit" dar eu nimic, nu, ca sagetile sunt spre invers. Pana la urma s-a dovedit ca avea dreptate, ca acolo era iesirea, dar erau 3 usi cu exit verde, una era pentru incendii si era incuiata, una era iesire de urgenta si scria mare pe ea ca nu duce la terminal (in germana si numai in germana, ma intreb cati s-or fi tepit), iar ultima varianta era un fel de firida meschina si curbata care parea a duce intr-o buda de mecdonalz, nicidecum la lift, dar, surpriza, chiar la lift ducea.
Razbim, ajungem in terminal, facem check-in, duc parintii la poarta, ne pupam, ne despartim in urlete, urale si chiote. La propriu, ca am nimerit fix in ziua cu greva a jdesute de nemti capsati pe Fraport ca face galagie cu avioanele lui. Ba baiete, faceau aia o larma de astupau orice supersonic, va jur. Cand sa plecam, ia-o pe unde nu poti, ca efectiv ne-au impresurat ca pietrele pe turci la Posada. Sau ce erau aia. O luam noi peste ficusi si canapele contra curentului furios, si amicul meu se intoarce sa-mi urle ceva. Moment in care o mama responsabila suparata, cu doua talgere pe post de palme se apuca sa aplaude in urechea lui. Nu exagerez, i-am vazut ochii ca ai lupului din desenele animate cand vede cantareata sexoasa. Ii vibrau efectiv in cap. Cred ca 10 minunte nu a auzit nimic saracu', si balacarea ceva, eu n-am auzit ca eram ocupata cu niste urlete in limba poetilor.
In fine, am ajuns cu bine afara, am gasit si masina si ne-am intors la noi aicia in catun.
Dar sa revenim la mutoanele noastre.
8 cm. Nu filmul, ala era cu mm. Nu. Atata avea cuiul pe care l-am extras din talpa unui pustan alaltaieri. Mergea saracu pe strada si s-a trezit rastignit de caldaram prin ghete. A avut noroc, era fix intre metatarsianul 4 si 5.
Azi am avut un nene care facea parapanta si a ramas atarnat vreo 3 ore la 40 de m intr-un copac. Are 70 de ani si 5 infarcte cu 7 stenturi la activ.
Motivul numarul 13: a avea 70 de ani si 5 infarcte nu reprezinta motivul ingroparii in casa pe motiv ca ti-ai mancat malaiul.

Am o senzatie tampita ca trece viata pe langa mine. Nu mai fac aproape nimic. N-am mai vazut un film de vreo 3 saptamani, vin de la spital, mananc, pic, ma trezesc - a se citi: ma rostogolesc din pat cu senzatia ca abia am atipit -, plec la spital. De ceva vreme sunt doar eu si inca un coleg, venit odata cu mine, pe toata sectia de chirurgie. Plus sefu', un primar si-un specialist care sunt aproximativ vesnic in operatie. Vin astia rupti, sparti, franti. Efectiv fac ce ma taie capu'. Mai tai din ei, mai pun la loc...Vin tot felul de ciudatenii. Durere in bara, fara Giordano pozitiv, leucocite la ceruri-colica renala. Serom posttraumatic la degetul 3 - lovit la degetul 2. Tromboza pe heparina, cu dureri in fosa inghinala si febra. Ba baieti, da' nu puteati sa va rupeti si voi ceva, sa stim o treaba?
Pana acum cat de cat i-am bunghit. Am avut noroc, ce sa zic.

Dar sa revenim la mutoanele noastre: mai tineti minte caramelele bulgaresti? Da? Motivul numarul 14: am gasit aici caramele identice la gust.
Nu-i asa ca ma invidiati?

De aproape o luna ma mutara astia pe sectia de ortopedie. Mai crapa cate o cusatura, mai scot cate-un drenaj...dar sincer, e cam plictiseala. In sala intru de ma cocosez, dar spectaculos n-am mai vazut nimic, ca sa fiu sincera. In afara de o tiroida cam cat un cap de wombat si niste fracturi ale unor oase greu de rupt (rotula, femur) cam plictis, monşer.
Ma distrez facand pe internistul, ieri am diagnosticat o tanti cu Sjögren, ca avea anemie si xeroftamie cu xerostomie si, deoarece avea si o tromboza in antecedente m-am apucat sa-i fac teste pentru autoimune. Si sa vezi circ, chiar or iesit pozitive!
No, partea buna e ca incep garzile de noapte singura. Sigur o sa ma distrez.

Ieri sectia pe care sunt eu a fost desemnata cea mai buna sectie de profil din Hessen din ultimii doi ani. Ca sa vezi! Si nici n-a trebuit sa fiu aici, asa de buna sunt! O luna mi-a trebuit, o luna!

Ba, m-am enervat! Nu mai scriu motive pentru care sa vrei sa vii in Germania, ca in ultima vreme predomina un motiv pentru care e mai bine sa stai dreac' in Romania pitoreasca. Ba manca-v-as, de 5 luni completez formulare. Va jur, nu mai pot, nu mai am rabdare. Mi-am iesit din sarite joi, cand am gasit casuta postala plina cu plicuri cu formulare. Si din cate am inteles de pe la oamenii de pe-aici, inca nu s-au terminat. NU MAI POOOOT!

Vineri m-am jucat iar de-a medicul de garda, ma antrenez pentru marea finala de pe 15, cand o sa fiu de garda pe bune. Pe la 3 dupa amiaza a inceput sa toarne cu scolari care s-au impiedicat la fotbal, volei sau handbal. Apoi a venit o doamna care si-a rupt ousorul dinafara piciorului stang impiedicandu-se de un pui de maltez. Asta e un fel de caine, ca sa fim intelesi. Doamna avea 3 bucati. Caini, adica.
Dar de ce zic "ousorul dinafara piciorului...." ? Ca finca astia asa zic pe aici trai-v-ar! Daca zici "fractura de maleola laterala" esti deja privit cu suspiciune ca vrei sa faci pe desteptu'. Nu zici hernie, zici ruptura, la fel cum zici si in cazul fracturii. Adica daca vine unu' cu hernie risti sa-l vezi cu burta pusa in ghips peste 20 de minute. Am avut un pacient cu glaucom, si nu stiam ce medicatie sa-i scriu pentru ca nimeni nu putea sa-mi spuna sigur (personal medical, vreau sa zic) daca e glaucom sau cataracta pentru ca le incurcau (una e "holbat verde" si una e "holbat gri", in traducere libera).

Cum ar fi, frate, sa scriu eu in Romania in fisa pacientului "Pacient de 45 de ani, internat pentru galbenare, cu lingurica in antecedente si cu suspiciune de rac la matul gros"? Nu serios, n-ar da rusinea cu mine de pamant?

Dar, revenind, dupa doamna pusa la diagonala (a cazut pe scari) de un caine de 12,3 cm a venit un domn respectabil de 82 de ani cu o "dansa" de 15 cm pe gamba stanga, pus la pamant de un scuter. Exact, de un scuter. Cand l-a intrebat şvestera ("surora" medicala, adica) ce naiba cauta la varsta lui pe scuter omul a raspuns senin "n-am masina". Respetc, man!
Apropo, stiti cum se zice scuter aici, (care apropo, inseamna trotineta in engleza- stiu ca stiti, dar mie mi se pare amuzant)? Ati zice ca "Scooter", ca formatia nemteasca de muzica zgomotoasa, dar nu!

Se zice "Mofa", de la "motor" si "fahr". Eu daca mi-ar fi zis cineva asa ceva pe strada jur ca l-as fi luat la palme pe motiv ca ma injura de mama.
Pai nu?

Parca nici n-am plecat vreodata. Am iesit din aeroport de la Otopeni pe 16 iunie ora zece seara, si mirosul de asfalt incins mi s-a parut un fel de miros de placinta cu branza si stafide: acasa!

Dar!

Am constatat ca senzatia mea ca nu am plecat niciodata e complet falsa. Desi n-am mai fost de doar 6 luni in tara, am descoperit cu surprindere ca trebuie sa reinvat unele lucruri. Si ca ma surprind altele care inainte nu m-au izbit niciodata in parbrizul constiintei.
Asadar, o sa fac o scurta lista. Mai precis doua liste.
Lista A) Lucruri pe care a trebuit sa le reinvat:
1. Sa conduc. Dupa aproape un an in care am redescoperit mersul pe jos, am reaflat ca scaunul soferului nu e in centrul vehiculului, atunci cand suportul pentru maini e un volan. Chestie care devine al dracului de enervanta cand tre' sa dai cu spatele.
2. Cum sa te pozitionezi fata de o turma de maidanezi furiosi pentru a nu fi hartanit in fata propriei locuinte. Pe-asta nu o stiam foarte bine inainte. Anul trecut inainte sa plec am fost compostata de ambele gladiole in aceeasi sedinta, de acelasi set de capsatoare, chiar in fata blocului. Acum mi-a iesit, am scapat doar cu coloana sonora.
3. Cum sa faci pipi din picioare. Uitasem ca in Romania toate scaunele de toaleta de la femei sunt decorate cu niste chestii care te imbie sa te faci investigator CSI, adica cu stampila talpilor utilizatoarei anterioare. Pe mine ma fac mereu sa ma intreb:"oare cate chile avea?", "erau adidasi sau tenesi?" etc. Nu am reusit niciodata sa inteleg de ce se suie femeile din Romania cu picioarele pe toaleta.
In primul rand ca e o pozitie al dracului de incomoda.
In al doilea rand nu vezi nimic, tre' sa te ghidezi dupa sonar: tzrrrrrrrrrrrrr...shhhhhhhhhhhhhhhhhh a-ha! Am dat de apa! tzrrr...ah, nu, nu! shhhhhh....aaaasa. trrrrrrrrrrrrrr...mortimasiiiii! pantofii de la Zara! shhhhhhhhhhhh....sprrrrrrrrr.... *@#$%*#&*#, eeeeeeeeewwwwww!
In al treilea rand e aproape imposibil sa nu iti aplici un tratament extrem de umilitor propriilor bocanci/papuci/sosoni. Ca sa nu mai zic ca riscul de a aluneca inauntru e considerabil mai mare decat acela de a lua vreo boala de pe scaunul tronului.
4. Cum sa parchezi lateral pe un spatiu mai lung cu doar 30 de cm decat vehiculul pe care il conduci.
5. Cum sa trancanesti cu functionarii publici.
6. Cum sa supravietuiesti la temperaturi mai mari de 28 de grade.

Lista B) Lucruri de care mi-am reamintit:

7. Ca soarele ar trebui sa fie rosu si mai mare decat o unghie cand apune. Mult mai mare.
8. Cum arata o pisica.
9. Cum fac berzele cand vorbesc cu puii lor.
10. Cum arata o caruta nesemnalizata noaptea, vazuta din perspectiva unui sofer.
11. Ca a uita sa cumperi paine sau apa, nu inseamna condamnarea la o moarte sigura, lenta si dureroasa. Exista non-stop.
12. Cum arata ciupiturile de tantari.
13. Cum miroase marea.
14. Ca nu exista omul negru care papa toti descreieratii care se plimba bezmetici pe strada dupa ora 9 seara. Si, in plus, ca nu exista nicio regula privind spatiul pe unde ar trebui sa se plimbe oamenii dupa lasarea intunericului. Mijlocul strazii sau bicicleta fara niciun fel de semnalizare sunt niste variante foarte ~~viabile~~ bune.
15. Ca semafoarele sunt un mijloc de castigare a existentei. Iti trebuie doar un copil de cateva luni si o privire disperata in dotare.
16. Ca scaldatul cainelui propriu in acelasi spatiu cu niste straini veniti in vacanta, precum si permisul patrupedului sa-si scuture blana pe pielea unor persoane in costum de baie este ceva absolut decent si normal. Toti iubim cainii si putem tolera fara probleme balele, parul si mirosul de caine ud pe propria piele, nu-i asa?
17. Ca aruncatul deseurilor la gunoi poate fi si un lucru care nu necesita programare, agenda, filtrare si sortare, formular in trei exemplare autocopiante in trei culori diferite si stampila primarului
18. Ca exista oameni cu care poti vorbi orice fara sa-ti auzi peste 20 de minute vorbele rastalmacite in cel mai cumplit mod posibil. Eventual de la sef.
19. Ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa. Iar acasa e unde gateste mama.

Acu' vreo 3 luni mi-am luat Samsung Galaxy Note. Nu stiu pe ce criterii l-am ales, pur si simplu voiam un telefon cu ecran mare.
Telefonul e foarte fain, face o gramada de chestii destepte; face niste poze si niste filmari bunicele, chiar excelente avand in vedere ca e un telefon; m-a orientat cu gipiesul cand ma ratacisem, citesc pe el fara sa trebuiasca sa dau cu stergatoarele pe cornee dupa, nu trebuie sa-mi bag degetul in ascutitoare ca sa pot scrie semeseuri, ce sa mai, telefonul isi merita notele primite de la utilizatori.
Bine, problema la Samsung e Kies. Eu una nu am reusit, dupa 4 zile pierdute cu incercari, tutoriale pe youtube si mailuri pe toate tonurile posibile la serviciul clienti, sa imi conectez noua achizitie la Kies. Situatie valabila pana in ziua de azi.

Fac o paranteza: O sa va povestesc ce-am patit cu serviciul clienti de la Samsung. Patanie foarte relevanta pentru felul in care reactioneaza nemtii in diverse situatii.

Ziceam eu ca m-am apucat sa instalez Kies. Asta e echivalentul lui iTunes, dar pentru Samsung. Ei bine, daca va imaginati ca se intampla ca la iTunes (bagi telefonul si apare automat un carnat de aplicatii si chestii), va inselati. Trebuie intai sa setezi niste multe chestii in telefon, sa instalezi un fel de driver, sa dezactivezi apoi alte setari, sa restartezi telefonul, sa instalezi Kies, sa-l dezinstalezi, sa intri pe site, sa cauti varianta pentru telefonul tau, sa o instalezi, si sa mai faci alti pasi complicati care ma eludeaza (ca daca nu ma eludau acum aveam Kies functional).

Dupa ce m-am luptat eu ca Don Quixote cu tutoriale si saitul oficial, dau mail la serviciul clienti. In engleza, ca era siteul in engleza. Ala care-mi raspunde nu ma intreaba decat de unde sunt. Probabil vazuse pe undeva ca nu-s din GBR. Ii zic, imi raspunde sec sa iau legatura cu colegii din De. Intru io pe sait, dau mail. Am uitat sa va zic, nu exista mail, e un formular complicat, cu nume, adresa, greutatea pisicii, numele strabunicii din partea varului de-al doilea, bifat modelul telefonului (din o suta de jilioane de modele), etc. In orice caz, dura vreo 10 minute sa ajung sa scriu in formular.
Primesc raspuns dupa vreo 2 zile, in germana, sa mai zic odata ce s-a intamplat ca nu-i apare ticketul de la coleg. Scriu cu rabdare inca odata, in engleza (chiar nu aveam chef sa ma apuc sa caut echivalentul in germana al tuturor termenilor), si-i spun ca nu vorbesc germana. Imi raspunde altul, dupa alte 2 zile, in cea mai aproximativa engleza posibila, cu greu am inteles ce vrea sa zica, ca sa-i mai zic odata ce problema am ca a primit cererea de la colega dar nu stie care-i problema.
Ma apuc cu rabdare si mai scriu odata. Peste 2 zile primesc raspuns de la alta, in GERMANA, ca ar trebui sa incerc aia si aia. Ii raspund (de fiecare data a trebuit sa utilizez formularul cu numele hamsterului si greutatea lui Bucifal, despre care povesteam, pentru ca primeam mail numai de la un noreply de-ala). Ii explic in ENGLEZA si in GERMANA ca am incercat tot ce mi-a scris acolo, si ca o rog frumos sa imi raspunda in engleza. Primesc raspuns dupa 2 zile, in GERMANA, cum ca mi-ar fi atasat un fisier cu toti pasii pe care ar trebui sa-i urmez. Nu era niciun fisier atasat. Ii raspund (din nou tot circul cu formularul de pe sait) si-i scriu in engleza si in germana ca nu e niciun fisier atasat si ca o rog (din nou) sa imi trimita mailurile in engleza.
Primesc peste alte 2 zile un mail sec (gol) cu un atasament kilometric. Ce credeti ca era in atasament? Manualul de utilizare al Samsung Glaxy Note, exact asa cum e pe site, linkat cu un icon cat capul de velociraptor. Varianta in GERMANA. Exact. Mie mi s-a parut o faza de roman de Kafka. I-am raspuns in cea mai ironica germana de care sunt in stare, si cred ca va inchipuiti ce-a fost la gura mea. Oricum, asta a pus capac rabdarii mele. Trimit plangere la Samsung. Le pun toata povestea (cu printscrinuri, ca ma invatasem minte si printam ecranul inainte sa dau send la kktul de formular). Primesc instant raspuns, in engleza, ca de fapt trebuia sa ma contacteze cei de la Kies, ca deja au vorbit ei acum cu ei si ma vor contacta a doua zi. M-au contactat, eu eram de garda. Etc. In fine, ati prins ideea....

Revin la Samsung Galaxy Note. Eram eu cu doi preteni buni la o bere, si scot telefonul nush ce sa fac. Ba mankavash, parca vazuse olmecu' un strutz. Muooaaamaaa! Ce-i caramida aia? E pe lampi? Prinde si bulgarii? Pe unde ies aburii?

Eu zic ca invidia scoate ce-i mai rau din oameni.
Zau!

M-am intors. Nu am lipsit de bunavoie, pur si simplu nu am avut internet. M-am mutat si noua locuinta nu dispunea de acest mare lux. Aici internetul e un fel taram miraculos pentru care trebuie sa te lupti, trebuie sa speri,... sa cauti.
In fine, dupa cautari, amenintari, negocieri, am reusit sa gasesc un internet cam jumate de bun ca un cel mai prost internet de la romtelecom care costa doar 30 de euro pe luna. Afacere, makatzash! L-am ales de fapt pentru ca era singurul pentru care nu trebuia sa imi angazez propriii chinezi care sa-mi faca modemul in mai putin de o luna. Adica au zis ca vin in 10 zile. Face nenea programare in computer la el acolo, si eu am crezut ca gata, m-am scos. Peste 10 zile am interenet. Ura!

A zecea zi, sambata trecuta fiind asta, am stat de la 8 dimineata pana la 6 seara lipita de interfon. Nici la closet nu m-am dus, de frica sa nu sune aia la interfon si sa se care pana ma ridic eu (asa fac, suna o data si pleaca, scriu acolo ca nu erai acasa si se cara).

Numai ca n-a venit nimeni. Joi m-am dus la ei cu o falca-n cer si cu una-n pamant. Joi pentru ca saptamana asta am fost absolut singura pe sectie si am plecat numai pe la 8 seara. In fine, asta e alta poveste. Dar ziceam, m-am dus pusa pe scandal. Intru in magazin si-l intreb senina pe nenea de la tejghea :
"ce desen e azi pe saitul de pornire Google?" Ala se uita la mine cu o fata socata si zice
-nu stiu.
-Bine, zic, nici eu, ca nu am internet.
-A, pai de ce?
-Pai ca finca trebuia sa vina cineva sambata si n-a venit.
-A, pai ati primit plic de la noi?
-Aaaaaaanu?
-A, pai daca n-ati primit plic cu confirmarea programarii nu vine nimerica.
Va dati seama ca mi-am iesit din fire, nu?
Cred ca aveam asa o privire de om nebun, ca ala s-a speriat asa un pic si pana la urma mi-a dat un stick de-ala de merge cam ca dialapul de acu' 25 de ani si mi-a zis ca mi-l da gratis pana vin baetii de la cablu.

De pe conexiunea aia va scriu...Oare va ajunge vreodata internetul adevarat si in Germania?

Nush daca v-am zis da-n septembrie dau o fuga pana-n Peru. Singura, si, dupa noul prost obicei dezvoltat in ultimii ani, cu motocicleta. Nu, nu pana acolo, de acolo-ncolo, adica.
Buuuuuon! Ma apuc, caut, rezerv avioane, trotinete, autobuze, cazari, etc, urmand ca sormea, care a fost in vizita in uichend acusha, sa-mi aduca casca moto si manusile. In fine, ramane cum am stabilit. Pleaca sormea in dimineata plecarii cu cheile de la casa mea din Bucuresti, sa-mi aduca obiectul protector, ca de, castile sunt scumpe. Ajunge, urca, baga cheia-n yala...incearca adica, nu intra. Da-i, impinge, trage, baga si alta cheie, ridica de usa, impinge cu umaru'...stiti voi, toate strategiile de invazie a yalei cand nu vrea sa se deschida. Dupa cateva randuri de transpiratii apare o vecina cu care eram eu prietena buna, ca-mi platea toate daravelele. "da' s-a-ntors Icsuleasca din concediu?" Sormea se blocheaza un pic, dar cum e fata cu prezenta de spirit zice calma "nu stiu, ca noi nu la ea am venit". Dar pe cine cautati? Pai pe cutaritza. A, pai donsoara doctor nu sta aici, sta cu un etaj mai sus.
No, bun, se aburca tot familionul cu un etaj mai sus, deschid usa, si casca ia-o de unde nu-i. Apuca-te, intoarce casa cu susul in jos. Intre timp apare in usa de vizavi si vecinu'. In chiloti. Si ca sa va faceti o imagine completa a personajului: acu' vreun an de zile i-a murit o domnisoara zglobie in casa. Pai da. Pai ca finca el a invitat-o la o cola, si ea s-a decis ca vrea coca (cola). La el in baie. Unde a gresit un pic doza . Din cate am inteles nenea n-a apucat sa se bucure de cafea impreuna cu donsoara, daca intelegeti ce vreau sa zic.
Asa, si iese mosulica in chilot si intreaba: Da' pe cine cautati? Voi cine sunteti? Mai sta baiatul ala aici?
Baiatul ala fiind varmiu, care si el e trotinetist in timpul liber. Casca pe care o ochise sormea cand a trecut pe la mine era, biensur, a lui. Dupa cautari devastatoare de domiciliu, decide sormea ca e cazul sa elucideze misterul. Il suna pe varmio, care, evident, la ora aceea a diminetii dormea dus. In fine, raspunde, si sormea afla ca acea casca disparuta in vant era a lui. Suna la mama, de unde luasera cheile de la casa mea ca sa descuie usa sa ia casca. Raspunde mama: a, pai casca e aici.

De prisos sa povestesc mai departe. Dupa vreo ceva timp ajunge la mine informatia. Vorbesc cu mama si ii zic sa nu-mi mai trimita casca ca imi iau mai bine alta, si asa imi trebuie una si in tara. A doua zi intamplarea face sa imi iasa in cale un magazin Honda, unde bineinteles intru si-mi achizitionez cea mai bengoasa casca din magazin. Intre timp comandasem deja costumul si manusile pe amazon, si venisera chiar.

A doua zi vin de la spital cu nervii prastie, mi se intampla faza cu internetu', si ma suna si mama, mandra: vezi ca ti-am trimis casca prin posta.

Mai oameni buni, am vazut negru in fata ochilor. Ce sa mai, mi-a sarit mustaru'. Pai bine mai omule, nu ti-am zis eu sa n-o trimiti? Mi-am luat alta.

De prisos sa povestesc mai departe. Azi am ridicat casca de la posta. Reimpachetata de catre DHL, pentru ca se desfacuse pachetul. Cand o ridic, incep sa faca niste zgomote a cioburi, asa. Zic, hait! stai ca mi s-a spart viziera.
Ajung acasa in emotii, desfac cutia...si-mi fac toata baia numa' rumegus de biscuiti. Da' toata baia, trai-v-ar! Mai fratii mei, a expoldat o fabrica de biscuiti acolo. Noroc ca am avut inspiratia sa desfac pachetul in baie, ca m-am gandit ca fac mizerie. Bine m-am gandit!
Mama, fata buna, nu neg, ce s-a gandit ea, ca daca tot costa de rupe sa trimiti pachet in Germania, sa puna si niste greutate complet inutila in pachet, ca deh!. Asa ca mi-a pus niste pachete de biscuiti insipizi incolori inodori si extrem de casanti. Ma gandesc ca confuzia a plecat de la faptul ca i-am zis cand am fost acasa ca, daca mai are ocazia, sa-mi trimita niste napolitane. Mor dupa napolitane.
Dar...NO SOUP FOR YOU! Aldat'.

Mai dragilor, nu vreti sa stiti cum aratau casca si manusile cand le-am scos din cutie. Casca are inclusiv in izolatia de cauciuc din baza o zapada fina de biscuiti. Ma gandesc ca nu-i rau, daca ma ratacesc pe undeva si fac foamea scot captuseala si incep sa ciugulesc. Si daca in toate pozele din Peru o sa am papagali si pasari in cap, sa stiti de ce. Dar acum am doua casti, doua paerechi de manusi si amortizare suplimentara pe baza de biscuiti.

Protectie maxima, monser!

Apas pe butonul de start al ceasului care-mi masoara pasii. La propriu. Chitaie, dau drumul la muzica. Frate, n-am mai auzit piesa asta de 100 de ani. 9 PM – Till I come. Wahnsinn! (adica: Belea!). Ma setez pe modul alergare si imi las picioarele sa faca ce stiu ele acolo. Drumul e 100% succesiune de dealuri si vai, si cam un 10% e pietris. Sau pamant. Trec de portiunea de pietris in panta, vine portiune de pietriso-bolovanis in vale, apoi portiunea de pamant batatorit in oarecumva linie dreapta. Apoi asfalt in panta abrupta, de vreo 30 de grade. Apoi inca un pic de asfalt. Cam aici incepe sa ma doara gamba stanga de obicei. Din cauza durerilor de genunchi alerg un pic sui pe stanga. O asteeeept….a-ha! E acolo. Au.

Bun, alerg mai departe, stiu ca peste inca 10 minute, dupa valea lunga cu pietris si asfalt trece. In dreapta e un lan de porumb foarte frumos, miroase a porumb de fiert si a iarba proaspat taiata. Trec pe langa cimitir, apoi biserica. Incep sa simt transpiratia pe tample, azi e un pic mai cald ca de obicei, sunt 28 de grade la 9 seara. Urmeaza partea de care mi-e cel mai frica, o panta luuunga cat o zi de post, de alerg cu genunchii-n barbie. De obicei ma opresc un pic pana-n varf. Azi o mers uns. Si apoi valea lunga, unde ii dau blana de cand nu mai imi pierd genunchiul drept pe drum la alergat in vale. Din cauza lipsei de ligament incrucisat anterior si o bucatica substantiala de menisc intern mai pleca uneori la explorat alte orizonturi. De la o vreme insa sta cuminte acolo in locul lui. Trec pe langa o turma de oi albe cu capul negru. Le stiu de ceva vreme, le arunc din cand in cand mere din marul langa care au gardul. Mie nu-mi plac, sunt acre. Apoi vacutele din dreapta, una dintre ele are puiut.

Ultima rampa cu pietris, inca un delusor, inca o vale…opresc ceasul.

Ma uit si nu imi vine sa cred: 9,8 km in 1:03:47

Wahnsinn!

Mda. Asa cum va povesteam, achizitia unei conexiuni la internet in Germania e o afacere mancatoare de timp, bani si neuroni. Mai ales neuroni.

Ieri fusai de garda, azi fusai libera. Bai fratilor, fac o paranteza, s-a intors lumea cu susul in jos! Aseara la 10 am avut ultimul pacient, am dormit toata noaptea. Bine, nu prea am dormit de fapt, ca mi s-a parut asa de ciudat incat toata noaptea am verificat telefoanele daca mai au baterie, de ce nu suna. Panicata, ce sa mai.

Revenind. Vin acasa, ma pun cu posteriorul in canapea si astept sa vina nenea de la internet. La 11 tzaraie ceva. Am crezut ca e soneria, ma reped la usa. Nu era nimerica. Era interfonu', apas butonul magic, dupa 20 de secunde apare un nene pe scari, cu ditamai trusa de scule, manusi, cablaraie infasurata pe dupa el, ce sa mai, scara de aluminiu si casca galbena lipseau.
Intra, eu fericita nevoie mare, nenea scoate din buzunar o cutiuta de plastic cu doua cabluri, o infige intr-o doza in perete si zice: "gata!". Eu fac ochii mari. Cum adica gata?
Pai, zice, infigeti modemul in mufa din mijloc si aveti internet. Eu am venit numai sa vad care dintre cele 3 mufe merge.
Bai oameni buni, am crezut ca ma apuca turbarea. Pai bine, mai fratilor, nu era mai simplu sa-mi ziceti sa incerc toate 3 mufele si sa vad care merge, daca tot nu faceti nimic altceva?

Nu, va zic, am crezut ca il strang de gat. Eram ca dulau-n cusca, topaiam pe langa el mai sa-i dau cu tocatoru' de vinete in crestet. Bai, turbasem la creierii capului. Oameni buni, asa ceva nu e posibil. Roman de Kafka, ce sa mai!

Ma calmez, zic, na, bine, deci am internet. "Da", 'ce el, si ridica trusa de scule si pleaca. Nu inainte de a ma pupa pe amandoi obrajii si a ma imbratisa prieteneste. M-a si batut pe umar. Cum ziceam, Kafka.

No, de-acu' zic, nu poate fi foarte greu. Bag modemu'n priza, astept cuminte cat clipoceste acolo cu bite vartan (adica, stai catinel ca sunt modem nemtesc, imi trebuie juma' de zi sa ma dezmeticesc), imi fac o cafecita, o si beau, dispare clipoceala.

Setez leptoapa pe oaiales, gaseste modemu', dau connect, si, surpriza! imi cere parola. Ce parola manka-v-ash sufletele? Cat rodeam eu la unghii, cu sclipirea de nebunie in coltul ochiului stang, nestiind ce sa fac mai departe, imi aduc aminte ca acu vreo 2 saptamani am pescuit un plic mare de la Telekom din cutia postala. Zic, da! acolo e salvarea!
Scormonesc disperata in maldarul de plicuri nedesfacute sau necitite din cutia dedicata. Jumate sunt formulare ce trebuie completate si trimise inapoi, am renuntat de mult sa ma mai zbat sa le trimit, nu fac decat sa invit alte 3,14 plicuri cu formulare per plic trimis sa vina la mine spre completare. Gasesc victorioasa plicul roz bonbon de la Telekom, il deschid, inauntru - Raiul!. Un CD de instalare ceva (veti vedea ca pana la sfarsit nu aflu ce instaleaza, ca mi-a blocat leptopu'), si - miracolul din catunul verde -un plic sigilat cu camuflaj de-ala ca la PIN-urile bancare. Zic, cu o voce tremuranda in spatele capului meu - asta e. Am simtit laserul nefocalizat al porumbelului sfant deasupra capului, am auzit muzica raiurilor.
Il desfac febrila, inauntru un cod si o parola, Yeeeei!
Bag parola...nu merge. Are vreo 14 cifre, ma reapuc sa tastez, zic, poate am gresit. Nu merge. Bag celalalt cod. 7 cifre. Nu merge. Mai bag odata. Nu merge. Ma uit din nou in plic. Buchisesc, citesc, ma uit pe poze, zice acolo ca tre sa bag parola modemului. Ma uit pe modem, intr-adevar, o parola. Bag parola .17 cifre. Nu merge. Zic, ba sunt idioata sau ceva, ma mai uit odata pe plic. Gasesc CD-ul, il bag, zic, poate tre sa instalez ceva. Porneste rasnitza, deschide autorunu', incepe o poveste pentru retarzi cum sa apesi pe butonul de start al leptopului, de parca daca era oprit puteam sa citesc ce e pe CD. Imi pierd rabdarea, sar peste introducere, si se gandeste el sa scaneze daca leptopu meu stie oaiales. Ba frate, si scaneaza....si scaneaza....si scaneaza. Dupa a treia eugenie imi sare mustaru', mai bag o injuratura din seria x-rated si dau cancel. Dar nu! CD-ul roz bonbon imi hecuise sistemul sau ceva, pentru ca nu a mers nici macar ctrl+alt+del. Ma sui cu inelarul de ortoped pe butonul de oprire, tin pana intra ecranul in doliu. Restartez.
Cat rashnizeaza el acolo, mai citesc odata pe plic. Ma mai uit odata pe modem. Deasupra "Geratpasswort" - adica parola sculei in cauza, mai e un numar de 113 cifre, WLAN-Schlussel, adica cheia oaialesului. Ei bine, cand mi-a aparut oaialesu' la leptop, mi-a zis in engleza, password, si eu, natural si normal, am bagat Geratpasswort. Zic, hai ma sa bag si carnatu' astalalt de cifre, ce mai am de pierdut. Ba si merge, manka-v-as ochii! Porneste reteaua, dau rabdi gugal si....taram-tanaaam!

Imi cere user si parola.

Credeti ca am vazut negru in fata ochilor? Ei bine, nu! Aveam deja un plic cu user si parola care nu se potrivise niciunde in poveste pana acum, deci aici trebuia sa fie randul lui.

Si, miracolul pamantului!

A mers, bai frate!

E revolutie baaaaaaaa!!!

Ciudatenii

Numarul bestiei

Ce-lolita

Faţa nevazuta a Lunii

Criza varstei mijlocii

"Ziua Burtilor Deschise"

Fiat lux!

Pilkunnussija

Cat-astrofa

Frankfurstein

Re-member/Dis-member

Plictis mare, monşer...

Mo/Fa

19 lucruri

Note de 10

Ta - daaaa!

Protectie maxima

La tara

Nume de cod: Internet - Final apoteotic (Sequel X-rated)